Industrial

In ultimii ani, capacitatea de a renova şi a da viaţă unor depozite vechi, hambare, hale de producţie şi clădiri industriale a luat cu asalt lumea designului interior. O abordare mai „ruginită”, după unii, mai puţin popular şi mai mult nonconformist, după alţii, stilul industrial s-a născut odată cu perioada consumeristă, când depozitele vechi au devenit magazine, birouri sau chiar apartamente, devenind cunoscut mai ales pentru funcţionalitate, minimalism şi lipsa pretenţiilor.
Acest stil este unul rebel prin excelenţă, care se bazează pe un model arhitectural „incomplet”, cu pereţi neşlefuiţi care îşi expun dezinhibat imperfecţiunile, cu bare de fier ruginite şi suporturi vechi, cu podea de tip ”fabrică”, cu cabluri, sârme şi fasunguri la vedere, betoane şi tot felul de table îndoite. Având în vedere elementele definitorii enumerate mai sus, am putea afirma că stilul industrial este un stil preponderent masculin, însă, prin asocierea culorilor, a accesoriilor şi a texturilor potrivite, acesta poate fi cu uşurinţă „îmblânzit” şi transformat într-un mediu primitor, comod de întreţinut şi ieşit din tiparele obişnuite.
De la finisaje rustice expuse şi elemente structurale până la corpuri de iluminat, nu există nicio îndoială că detaliile industriale sunt aici pentru a rămâne. Să nu cădeţi însă în capcana de a crede că industrialul se potriveşte doar suprafeţelor nefinisate, brute, întrucât numeroşi designeri de interior promovează în ultimul timp îmbinarea dintre trăsăturile acestui stil şi amenajările somptuoase, pline de eleganţă, ale stilurilor super-finisate ce se află la polul opus. Pe lângă faptul că este foarte la modă, acest stil are şi un farmec aparte, lăsând o amprentă puternică asupra spaţiului în care este folosit. Reţineţi că acest stil se referă la o tendinţă estetică în design care subliniază linii clare, conexiuni abrupte şi interacţiuni dinamice în mişcare!
În stilul industrial totul este permis – materiale textile, lemn nefinisat, aluminiu, bronz, structuri metalice, bricolaj aparent aleator, idei inedite şi imaginaţie pusă la încercare – cu un pic de căldură adăugată pentru a compensa răceala metalului. Se confirmă de la sine faptul că acest stil este unul rece, însă elementele care îl însufleţesc sunt pernele decorative, florile, ţesăturile vesele, un fotoliu confortabil, combinarea culorilor neutre cu alb şi negru, îmbinarea unor culori tari cu mai puțin remarcabilul gri, adică elemente care definesc personalitatea celui care ocupă spaţiul amenajat. Chiar structura veche a încăperii lăsată la vedere dă sentimentul de intimitate. Cablurile nu mai devin o problemă în amenajare, nu ne mai chinuim să le ascundem, ci din contră, le aranjăm la vedere într-un mod dezordonat, dar cosmetizat.
Modul cel mai simplu de a avea o casă cu influenţe industriale este să porniţi de la pereţi, ţinând cont de faptul că finisajele perfecte nu sunt deloc caracteristice acestui stil, în schimb pereţii netencuiţi, erodați, cărămida văruită, betonul sau lemnul natural sunt ideale pentru astfel de interioare. Sunt binevenite o masă din lemn neşlefuit, un blat neprelucrat, un perete din beton sau din cărămidă cu aspect vechi şi structură metalică aparentă (grinzi, stâlpi, etc).
Păstraţi un spaţiu deschis, în special podeaua, care trebuie să amintească de vechile fabrici din Epoca Industrială. De asemenea, simplificaţi spaţiul din punct de vedere estetic şi optaţi pentru ferestrele mari. Perdelele sau draperiile nu prea îşi găsesc locul în amenajarea unor astfel de interioare – ferestrele rămân goale.
Culorile stilului industrial pornesc de la maro închis şi se încheie cu gri deschis, alb, negru şi auriu/bronz. Pe lângă ţevile la vedere şi cărămida expusă, puteţi folosi materiale precum piele uzată, scaune vechi sau instalaţii sanitare din cupru, şi puteţi adăuga puţină culoare prin elemente de design precum covoraşe, tablouri sau suporturi de iluminat, important fiind ca obiectele din metal să pară neşlefuite.

Stilul industrial face casă bună cu arta contemporană, în special cu cea abstractă. Puteţi apela cu încredere la fotografii sau tablouri și sculpturi, un tapet care imită ziarele vechi sau afişele anilor ′60-′70 sau chiar toate la un loc. Apelaţi la accesorii inedite, din alamă, cupru sau tablă, dar fără să abuzați de ele. Puteţi apela, de asemenea, la picturile pe pânze de mari dimensiuni.

Aduceţi un fler artistic interioarelor industriale cu opere de artă expresivă. Un alt mod de a aduce detalii arhitecturale industriale în amenajare este de a utiliza opere de artă pentru a vă exprima stilul de design creativ. Folosiţi grafica îndrăzneaţă, picturile murale, pictura abstractă sau simbolurile (numere, litere) pe un perete de cărămidă expusă pentru a face un perete accent instantaneu, în dormitor sau camera de zi. De la sine înţeles, pereţii înalţi permit expunerea de tablouri de dimensiuni mari care domină şi impresionează vizitatorul; spaţiul vast invită la expunerea de sculpturi în piatră sau fier.

Mobilierul specific este unul vintage, din oţel, cu scaune simple, cu picioare din fier, măsuţe de cafea realizate din paleţi de lemn, canapele cu braţe subţiri şi un pat din fier forjat, fără inflorescenţe. Spaţiul generos permite desfăşurarea de canapele largi, capitonate cu piele neagră sau maro. Pe post de masă de cafea folosiți cufere îmbrăcate în piele sau materiale textile rugoase, cu încuietori metalice. Mai mult, mobilierul poate împrumuta şi el un design inspirat de ţevi şi conducte, prin utilizarea anumitor piese de asamblare sau accesorii funcţionale precum mânere sau bare de metal create cu forme asemănătoare.
În ultimul deceniu, în domeniul designului interior a crescut numărul de producători de mobilă care au îmbrăţişat stilul industrial, această renaştere fiind reflectată în piese de dormitor şi living cu detalii minime şi materiale cât mai simple. Paturile simple cu baldachin din fier forjat pot fi de exemplu mai oficiale sau din contră, particulare, în funcţie de accesoriile cu care alegeţi să le decoraţi. Foarte potrivite sunt corpurile de mobilă din lemn masiv cu inserţii de fier.
În bucătărie menţineţi lucrurile cât mai simple, folosiţi o masă înaltă cu scaune de bar cu picioare din fier de exemplu, în living amplasaţi o maşină de cusut, folosiţi lămpi de podea, în loc de plafoniere, alegeţi abajururi metalice cu tijă lungă, iar în dormitor optaţi pentru noptiere care imită butoaie vechi sau cabinete tip fişet.

Sunt recomandate obiectele reciclabile, indiferent că e vorba de sticle vechi, uşor prăfuite, instalaţii, scaune din metal ruginit, mese vechi sau aparate radio uzate. Puteţi continua într-un mod îndrăzneţ, adăugând în “context” schiţe vechi înrămate, un capitel în loc de măsuţă de cafea, o valiză în loc de taburet, candelabre elegante şi contrastante în acelaşi timp.
Chiar dacă decorare generală a unei locuinţe ţine mai degrabă de achiziţionarea unor obiecte noi, există o multitudine de moduri de a reutiliza, a reprelucra şi a recicla piese atât din propria locuinţă cât şi din afara ei. Dacă sunteţi în căutare de astfel de materiale, căutaţi lemn de stejar vechi, metale şi elemente structurale folosite în hambare, antrepozite şi clădiri mai vechi, care urmează să fie demolate. Puteţi căuta în depozite specializate în reciclarea cherestelei şi alte elemente arhitecturale, cum ar fi traversele de cale ferată, materiale pentru a realiza plafoane false, creând astfel un aspect rustic şi industrial.
Sistemul de iluminat este şi el unul improvizat din diverse lucruri vechi – sticle, pălării, borcane, roţi – aparent nefolositoare cu aspect uzat şi industrial, ideale în crearea ambientului dorit. De preferat sunt corpurile de iluminat cu structuri metalice. Asocierea unor corpuri de iluminat similare ca stil, în culori monocromatice, poate aduce, de exemplu, un aspect industrial chic în dormitor. Corpurile de iluminat din materiale ce amintesc oţelul, cu design simplu, imitând lămpile ce vegheau munca lucrătorilor industriali de început de secol XX, sau lustre de tavan şi lampadare din fier forjat cu arcuiri senzuale şi abajururi din textile nepretenţioase.

Inspiraţia decoraţiunilor potrivite pentru stilul industrial se regăseşte în interioarele fabricilor sau laboratoarelor vechi. De asemenea, stilul steampunk (o subcategorie a genului Science Fiction) se potriveşte foarte bine cu cel industrial, iar decoraţiunile de acest fel pot fi o completare reuşită. Şi cu ajutorul tehnicilor de bricolaj se pot obţine finisaje şi decoraţiuni cu aspect industrial.
Faceţi cunoştinţă cu obiectele rustice pentru amenajările interioarelor în stil industrial. De la instalaţiile sanitare din nichel şi cupru la corpuri de iluminat şi elemente structurale, aduceţi organicul în amenjarea voastra.

Abonează-te la newsletter

Și vei fi primul la curent cu noutățile în design și decorațiuni interioare, cu care îți poți transforma oricând locuința

Roomzia render