Stilul tranziţional – cum îmbini tradiţionalul cu contemporanul




Cauţi noi idei de amenajare? Stilul tranziţional este o îmbinare echilibrată între stilurile deja consacrate, menită să creeze o simbioză între preferinţele tuturor celor ce vor locui în spaţiul de amenajat. Deşi este cunoscut mai mult pentru mix-ul între modern şi tradiţional, acest tip de estetică poate căpăta noi valenţe, prin alăturări mai îndrăzneţe. Îl remarci uşor, însă, în orice combinaţie, graţie elementelor contrastante din punct de vedere stilistic sau cromatic, dar care totuşi pot coexista fără a rivaliza, sau fără a face notă discordantă. Important este ca tranziţia între diferite tipuri de estetică să se realizeze delicat, fără a alătura două piese statement, care altfel ar determina doar confuzie şi respingere.


Peretele de accent din imagine reflectă fidel stilul tranziţional


Dacă ţi-am stârnit deja curiozitatea, îţi lăsăm mai jos câteva repere vizuale ale stilului tranziţional, pe care le poţi folosi ca idei de amenajare pentru a porni un astfel de proiect sau pentru a descrie designerului de interior amenajarea pe care ţi-o doreşti:

Cromatică

Pentru că este în esenţă un stil eclectic, limitele în ceea ce priveşte cromatica se rezumă la limitele bunului gust. Important este ca suprafeţele mari, de la podele, pereţi şi tavane până la dulapuri masive şi covoare de mari dimensiuni, să aibă culori neutre sau pastel, care să nu obosească privirea. Un ton îndrăzneţ de mov sau un imprimeu psihedelic ar putea influenţa negativ dispoziţia cuiva care petrece câteva ore bune în acea încăpere. În plus, o suprafaţă uni în culori stinse îţi va oferi ocazia să personalizezi spaţiul prin detalii care să se remarce cu uşurinţă: un finisaj de pereţi elegant cu o canapea jucăuşă, o combinaţie inedită de statui buddhiste alăturate unor lumânări boho cu sfeşnice înalte din bambus, o statuie renascentistă vecină cu un tablou supradimensionat în stil grafitti etc.


Idei de amenajare în stil tranziţional? Pereţi finisaţi în stil elegant şi o canapea cu formă creativă, într-un stil mai jucăuş


Un bej foarte deschis poate fi o bază bună pentru alte culori pământii mai îndrăzneţe, la fel cum alb poate fi suprafaţa peste care poţi aşterne un joc de galben şi negru. Poţi pleca, de asemenea, de la un gri deschis pentru a aplica tuşe de bleumarin şi mov. Nu te rezuma la aceste propuneri, inspiraţia poate veni de oriunde, iar din natură cu precădere.


E important, însă, să alegi paleta cromatică de la începutul proiectului şi să nu improvizezi pe măsură ce descoperi piese interesante la shopping. Conceptul şi linia, culoarea şi dimensiunile mobilierului ar trebui alese în prima etapă de planificare. În stilul tranziţional, o combinaţie reuşită e cheia succesului. Nu lăsa succesul la voia întâmplării.

Tips & Tricks

Nu uita de artă

Piesele de artă pot fi nu doar tuşa de culoare dintr-o încăpere, dar şi elementul care aduce un twist stilului acesteia. Câteva idei de amenajare? Ce-ai spune de un tablou extrem de colorat introdus într-o încăpere amenajată în linii clasice şi în tonuri de ivoire? Dar de un perete cu fotografii personale desaturizate înrămate şi aşezate simetric în trei coloane, ca şi cum ar fi o galerie de artă? Ce-ai zice să le introduci într-un spaţiu ludic, plin de jucăriile copiilor, aşezate într-un “haos organizat”…sau chiar real?




Fără accesoriile artistice, ar fi fost un stil scandinav uşor de recunoscut. Dar cu câteva idei de amenajare mai creative, spaţiul a fost pus în valoare.


Obiectele artistice pot aparţine oricărui stil doreşti. Important este să fie un singur protagonist, iar celelalte elemente să funcţioneze ca nişte sateliţi care-l pun în valoare. Astfel vei obţine un obiect de accent care nu va rivaliza cu celelalte şi nu va aglomera spaţiul.

Alege stiluri contrastante

Pentru cei ce vor idei de amenajare îndrăzneţe, stilul tranziţional poate fi dus la extrem: alege două tipuri de estetică nu doar diferite, dar contrastante. Cum ar fi cel tradiţional românesc, definit de motive foclorice, imprimeuri florale, cu textile brodate sau ţesute la război, cu forme geometrice specifice şi cu nuanţe recognoscibile, precum roşu aprins sau albastru de Voroneţ. Într-un cuvânt: ornamental. Pentru a obţine contrastul planificat, orientează-te spre un tip de estetică la polul opus: stilul scandinav, caracterizat prin simplitate, culori stinse, alăturări cuminţi care se remarcă doar prin stratificarea elementelor şi mai puţin prin contraste cromatice sau piese statement care-ţi iau ochii la prima vedere. Cum se pot alinia aceste două stiluri într-un singur spaţiu, fără a le delimita, ba din contră, integrându-le între ele?


Stilul tradiţional românesc poate fi integrat într-o ambianţă modernă, cu obiectele potrivite
Sursa foto: https://sezi.ro/


Folosindu-l pe unul drept fundal – stilul scandinav cu suprafeţe uni, cu texturi mate, cu forme simple – şi selectând din celălalt detaliile care să scoată încăperea din anonimat – motivele decorative care să se remarce pe un fundal simplu, formele complexe care să pot fi analizate fără a-ţi obosi privirea într-o ambianţă relaxantă.

Foloseşte-te de lumină

Stilul tranziţional poate fi un dialog între elemente diferite. Depinde de tine dacă dialogul se transformă într-un conflict sau îndeamnă spre cunoaştere reciprocă. Luminile pot veni în ajutorul tău, atunci când ai câteva idei de amenajare pentru acest tip de estetică, dar nu ştii cum să ierarhizezi elementele.


Pe lângă lumina centrală, responsabilă de vizibilitatea întregului spaţiu, îţi recomandăm să introduci şi lumina de accent, care să pună în valoare anumite colţuri ale încăperii. Spre exemplu, dacă cele două stiluri îmbinate sunt navy şi scandinav, atunci ai putea pune un spot deasupra unei corăbii din lemn, aşezate pe un raft central. Dacă ai un perete de accent cu fotografii înrămate în stilul shabby chic, ai putea aşeza un lampadar cu aspect romantic chiar lângă fotoliul alăturat peretelui.


Sursa foto: https://sezi.ro
Lumina transformă un obiect într-un protagonist


Joacă-te cu diferitele tipuri de lumină, dar rezumă-te la o singură temperatură, pentru a face o trecere uşoară de la o lumină la alta. În plus, o altă regulă legată de lumină, ce trebuie aplicată în orice context, este să ataşezi lumina unei oglinzi în lateral. Deasupra oglinzii, va genera umbre pe faţa ta.


Acestea sunt doar câteva idei de amenajare. Dacă vrei o sesiune de consultanţă completă, apelează la specialiştii Roomzia şi află toate informaţiile necesare proiectului tău. Îţi vei face astfel o idee clară despre cele mai potrivite combinaţii, vei afla cum să îmbini cromatic elementele şi vei avea parte de sprijin pe tot parcursul procesului de decorare. Îţi stăm la dispoziţie cu servicii personalizate nevoilor casei tale şi abia aşteptam să transformăm o nouă casă în “acasă”.

Abonează-te la newsletter

Și vei fi primul la curent cu noutățile în design și decorațiuni interioare, cu care îți poți transforma oricând locuința

Roomzia render